Lectori – Ediția Braşov, iunie 2026

Alessandra Stoicescu este una dintre cele mai cunoscute și respectate jurnaliste din România, cu o carieră de peste trei decenii în televiziune. S-a impus prin profesionalism, echilibru și consecvență, fiind o prezență emblematică în jurnalul principal de știri al Antena 1, dar și în emisiuni de dezbatere care au abordat subiecte de interes major pentru societate.

În paralel, este președinte și ambasador al Fundației Mereu Aproape, dar și director executiv al Intact Media Group, unde coordonează proiecte strategice care promovează dialogul între autorități, mediul de afaceri și societatea civilă. De asemenea, este cadru didactic asociat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, contribuind la formarea noilor generații de profesioniști în domeniul comunicării.

De-a lungul anilor, a devenit o voce credibilă și influentă în peisajul media, implicându-se activ în promovarea dialogului social, în proiecte civice și umanitare. Prin întreaga sa activitate, Alessandra Stoicescu a câștigat încrederea publicului și recunoașterea profesională la nivel național.

Steve Jarding a predat timp de 20 de ani la Universitatea Harvard, fiind unul dintre cei mai renumiţi profesori de leadership public. A câștigat de două ori prestigioasa distincție “Teacher of the Year” la Harvard Kennedy School.

Este expert în comunicare strategică, managementul campaniilor şi strategie. Nouă dintre foştii săi studenţi au fost candidaţi la președinţie sau la funcţia de prim-ministru în diverse ţări ale lumii.

Steve Jarding este CEO-ul şi fondatorul grupului internaţional de consultanţă politică SJB, care a lucrat pentru clienți din 22 de ţări şi 5 continente şi coautorul cărţii „Foxes in the Henhouse” (2006, Simon & Schuster).

Andrei Galan este expert în comunicare strategică, relații publice și branding, cu peste 15 ani de experiență în media, instituții publice, entertainment și sport.

Este cadru didactic asociat în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, unde activitatea sa academică se concentrează asupra comunicării digitale, managementului reputațional și impactului noilor tehnologii și al inteligenței artificiale asupra comunicării publice și industriei de entertainment și a organizării de evenimente.

De-a lungul carierei sale, a coordonat și implementat campanii de comunicare, branding și public affairs pentru persoane publice, artiști, organizații și instituții din România și din plan internațional. Încă din anul 2012, a colaborat pe proiecte în structuri media din Marea Britanie, fiind afiliat BBC și ITV, iar experiența sa profesională s-a cristalizat în 2023 și prin activitatea desfășurată în cadrul Casei Regale Britanice, în departamentul de Royal Correspondence la Buckingham Palace.

Expertiza sa include personal branding, public speaking, comunicare de criză, strategie digitală și managementul percepției publice în contexte cu vizibilitate ridicată și presiune mediatică.

În prezent, îmbină activitatea academică cu proiecte din zona instituțională, sportivă și media, fiind implicat în dezvoltarea strategiilor de comunicare și reputație pentru organizații și lideri din spațiul public.

Andreea Paul

Andreea Paul este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE și președintele INACO, cu o experiență vastă în administrația publică și triada instituțională românească și europeană: Administrația Prezidentiala, Guvernul României, Parlamentul României, respectiv Parlamentul European, pasionată de economia viitorului, performanță, educație și sport.

Oana Babagianu este director executiv al programului Future Romania. Este antreprenor și fost consilier guvernamental, cu experiență semnificativă în administrația publică centrală. Activează la interfața dintre mediul public și cel privat, contribuind la transferul de expertiză și la dezvoltarea parteneriatelor între cele două sectoare.

A fondat și coordonat mai multe start-up-uri în Marea Britanie și România, consolidând o perspectivă internațională asupra leadershipului, inovării și bunei guvernări. A absolvit studiile universitare și postuniversitare în Marea Britanie, Spania și Elveția. În prezent, este doctorand în economie în România.

În calitate de autoare a romanului best-seller „Eva”, abordează teme legate de identitate și evoluție personală, explorând dimensiunea umană a transformării și adaptării în contexte complexe.

Mircea Gâjâilă este specialist în comunicare strategică, cu experiență în securitate națională și afaceri publice. Lucrează cu instituții din zona guvernamentală și non-guvernamentală, cu focus pe relaționare instituțională și dinamica procesului decizional.

A susținut sesiuni de formare și a colaborat cu participanți din medii politice și organizaționale, fiind implicat direct în construcția de campanii, storytelling politic și formularea de mesaje cu miză strategică, contribuind la dezvoltarea abilităților necesare în contexte competitive.

Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, cu o carieră care traversează cu succes zona serviciilor financiare internaţionale, investigarea fraudei digitale şi transformarea organizaţiilor publice, aduce în o viziune unică asupra modului în care infrastructurile tradiţionale pot fi reinventate pentru economia digitală şi sustenabilă.

După studii în România şi în SUA şi o experienţă profesională extinsă la instituţii precum Morgan Stanley sau echipe internaționale de investigaţie anti-fraudă, în 2020 s-a întors în România pentru a se alătura conducerii Poştei Române în calitate de Director General Adjunct, iar în 2021 a preluat mandatul de Director General.

În poziţia sa actuală, conduce transformarea organizaţiei: modernizarea infrastructurii, digitalizarea operaţiunilor poştale, extinderea rolului Poştei Române ca hub logistic regional, şi asumarea unui scop social distinct – prin susţinerea capitalului uman, incluziune şi răspuns la crize.

La Future Romania, Valentin Ştefan va explora provocările unei companii cu relevanţă naţională, confruntată cu dinamici globale – de la competiţia logistică regională, până la integrarea tehnologiilor emergente şi la reconectarea infrastructurilor tradiţionale cu economia digitală. Auditoriul va fi invitat să reflecteze asupra modului în care organizaţiile publice semnificative pot adopta mindset-ul startup-ului, menţinând în acelaşi timp echilibrul între responsabilitatea socială şi eficienţa economică.

Constantin Saragea este director general în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, având o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, managementului proiectelor europene și control, nereguli și antifraudă. A fost șeful unei Autorități de Management, care gestionează fonduri europene în România și secretar general al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (2022-2023) și al Ministerului Energiei (2023-2025).

Este absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București, are un master în "Automatică avansată" în cadrul aceleiași facultăți și a absolvit cursurile postuniversitare în „Managementul Instituţiilor Publice” la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

A coordonat echipe și a contribuit la o absorbție de aproape 100% din fondurile europene de preaderare PHARE, ISPA, Facilitatea de Tranziție și din fondurile structurale, PNRR și Fondul pentru Modernizare, alocate în cadrul unor proiecte de investiții importante pentru România.

Se ghidează după principiul: "Nu le spune oamenilor planurile tale, arată-le rezultatele".

Sebastian-Ioan Burduja

Sebastian-Ioan Burduja a fost ministrul Energiei în perioada iunie 2023-iunie 2025 și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării (mai 2022-iunie 2023). Este deputat în Parlamentul României, consilier onorific al Prim-ministrului României și președinte PNL București.

Este doctor în Economie și Afaceri Internaționale la ASE (Summa Cum Laude), licențiat al Universității Stanford, cu un dublu masterat la Universitatea Harvard (MBA & MPP). Este cadru didactic asociat al Facultății de Management din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Între 2012 și 2015, a lucrat ca specialist la Banca Mondială în Washington, D.C. Este autorul mai multor volume:.“Între speranță și deziluzie. Democrație și anticorupție în România postcomunistă”.(Curtea Veche, 2016), “Planul pentru România. Șapte revoluții intelectuale pentru o țară în care vrem să rămânem”.(Litera, 2020), “Planul pentru București”.(Litera, 2024) și.“Cele 10 porunci pentru România”.(Litera, 2025).

Este președinte de onoare și membru fondator al Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS) și al Fundației CAESAR.

Mariana Ioniță reprezintă modelul profesionistului format în administrația publică din România, fiind un funcționar public de carieră care a parcurs, etapă cu etapă, toate treptele ierarhiei administrative. Această evoluție organică i-a oferit o cunoaștere profundă a mecanismelor statului, transformând-o într- un reper de stabilitate și competență în sectorul transporturilor și infrastructurii.

De profesie inginer constructor, Mariana Ioniță și-a construit renumele printr-o experiență de peste trei decenii, ocupând succesiv funcții de execuție și conducere în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Această traiectorie i-a permis să înțeleagă în detaliu atât provocările tehnice de pe șantiere, cât și complexitatea legislativă și procedurală a actului administrativ la nivel înalt.

Capacitatea sa de negociere a fost validată la cel mai înalt nivel în timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene (2019), când a exercitat funcția de Vicepreședinte al Grupului de Transport Terestru. Din această poziție, a coordonat dosare legislative esențiale pentru mobilitatea europeană, armonizând interesele statelor membre cu viziunea strategică a Uniunii Europene.

În mandatul său de Director General al CNAIR, a demonstrat un stil de leadership orientat spre rezultate, fiind artizanul deblocării unor proiecte de infrastructură vitală pentru România, aflate astăzi în operare sau în stadii avansate de execuție:
- Autostrada Sibiu - Pitești (A1): Demararea secțiunilor montane critice;
- Autostrada Moldovei (A7): Pregătirea riguroasă a documentației pentru lansarea execuției;
- Drumul Expres Craiova - Pitești (DEx12): Accelerarea lucrărilor pe tronsoane-cheie;
- Podul Suspendat de la Brăila: Gestionarea eficientă a etapelor complexe de construcție.


Astăzi, Mariana Ioniță continuă să își pună experiența în slujba interesului public, pledând pentru profesionalizarea funcției publice și pentru o viziune pe termen lung în dezvoltarea rețelelor de transport. Prezența sa este o garanție a echilibrului între rigoarea tehnică, expertiza administrativă și viziunea strategică europeană.

Dan Sultǎnescu este conferențiar universitar la SNSPA, doctor în Științele Comunicării și Fulbright Visiting Scholar la University of South Carolina. Este expert în științe politice, comunicare politică, new media, participare civică și electorală, cu experiență în comunicare și campanii politice din anul 2000. Este asociat cu Centrul pentru Participare Civică și Democrație (CPD SNSPA), unde a coordonat proiecte de cercetare privind participarea civică, comunicarea online, dezinformarea și impactul narațiunilor anti-occidentale.

Andrei Ciobanu este un comediant, actor și scriitor român. A devenit cunoscut prin spectacolele de stand-up comedy și prin activitatea din cadrul grupului Sector 7, apreciat pentru umorul său inteligent și autoironic.

Este autorul cărților de succes „Suge-o, Ramona!” și „Suge-o, Andrei!”, care au stat la baza filmului „Oh, Ramona!” (2019). Pe lângă activitatea sa literară și artistică, Andrei Ciobanu a fost și realizator radio, având o prezență constantă în media românească.

Stilul său combină sarcasmul, observațiile sociale și umorul de situație, ceea ce l-a făcut unul dintre cei mai apreciați comici ai noii generații din România.

Lóránt Antal este senator în Parlamentul României și, din decembrie 2020, deține funcția de președinte al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, aflat la al doilea mandat în această poziție. De asemene, este membru al Comisiei economice, industrii, servicii, turism și antreprenoriat, al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, precum și al Consiliului economic al UDMR, platformă de analiză și consultare pentru proiecte legislative și programe economice.

Pe lângă activitatea parlamentară, are o experiență bogată în domeniul energiei regenerabile și al dezvoltării regionale. Este fondator al mai multor companii specializate în consultanță, finanțare și implementare de proiecte energetice, contribuind la dezvoltarea parcurilor industriale și la inițiative inovatoare privind producerea de energie verde pentru autorități publice, cu scopul de a eficientiza consumul de energie la nivel local.

A urmat studii la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și la Facultatea de Științe Economice „Dimitrie Cantemir”. Implicat activ în mișcarea de tineret, a consolidat activitatea organizațiilor din zona Odorhei, iar ulterior, la nivel național, a devenit președinte al TUDMR, cel mai mare consiliu maghiar de tineret din România.

În plan politic, a candidat în 2014 la alegerile pentru Parlamentul European, iar din 2018 reprezintă județul Harghita în Senat, fiind reales în 2020 și 2024.

Scroll to Top

Multumim!

Am primit aplicația ta.

Te vom contacta pentru următorii pași.